miercuri, 27 octombrie 2010

About the Job



in primul rand noul job nu este "The Job".
Nu-mi place sa schimb locul de munca mai repede decat periuta de dinti,cum fac unii. Acum mai greu, dar se practica la greu inaintea crizei.
Eu vad schimbatul jobului ca o modalitate de avansare profesionala si financiara. Nu am facut-o decat atunci cand am simtit ca profesional sunt peste atributiile prezente, avansarea financiara fiind si ea normala odata cu cresterea in level profesional. Ma gandesc sa termin cu miscarile in momentul in care nevoile de mai sus sunt satisfacute stabil, iar locul de munca respectiv pot sa-l numesc "The Job".
Acum situatia a fost putin diferita. M-am miscat impins de situatie, firma unde ma angajasem, cu mult entuziasm si dorinta acum un an, a dat chix.
La noul job totul este diferit cu exceptia venitului, din pacate.
Nu inteleg de ce nu vede angajatorul roman ca daca dai macar 5 lei in plus angajatului, l-ai motiva substantial.
Restul sunt numai chestii care nu-mi plac. Chiar uitasem cum arata socialismul corporatist.
La Wizrom era ceva asemanator, dar nu ajunge nici la 80% din ce este aici.
Aici se intra pe baza de amprenta, timpul petrecut in campul muncii fiind exact cronomentrat. Nivelul de restrictie la resursele calculatorului si internetului este aberant. Poate unora li se pare normal, dar mie, care vin oarecum din zona celor care stabileau restrictiile, mi se pare paranoic sa nu dai acces omului de rand la ceasul de la windows si asta e ceva insignifiant fata de altele, precum lipsa accesului la gmail. Da, e ok sa pui restrictie de trafic pe gmail sa nu-ti zboare informatiile din firma, dar restrictie totala e aiurea. Cineva daca este croit sa faca ceva restrictionat, tot o sa faca pana la urma. De exemplu postul asta, as fi putut sa il scriu lejer printr-un proxy-browser. Acum il scriu in Google/Nootebok ca inca nu stiu care e invarteala, daca supravegheaza careva traficul.
Colectivul este prea numeros sa pot sa legi o legatura mai apropiata, dar incet, incet, sper sa ma inteleg macar cu astia din departamentul meu.
Se lucreaza cam haotic si fara team-spirit.
Drumul este cam lung si plictisitor, din Salajan pana in Pipera......dar am auzit un zvon ca ne-am muta la Victoriei.
Sunt si parti ok, ca altfel nu rezistam nici doua zile.
Compania este mare, mai mare decat orice am lucrat pana acum, sunt multi sefi si multe asistente, una mai bucata decat alta, foarte pricepute la plimbat foaia. Tot in categoria spalat ochiu intra si departamentele marketing si HR care au si astea cateva piese interesante. Din pacate toate-mi par din alta specie. Totusi mai ridicator de moral imi este sistemul IT.
Sistemul informatic este imens, mult material din care sa prind ceva, vreo doua module de Charisma, niste BI-uri dezvoltate intern pe CristalReports, cred, SAP....vreo 3 servere de baze de date unde am numarat eu in jur de 30 db-uri, cluster server cu 45G memorie si tabele de zeci de giga.... Unele db-uri nu cred ca au vreo utilitate, dar tot raman vreo 5 mari, din care eu pot sa-mi bag nasul (doar read only momentan) in doua. Deci inca o parte buna e ca sunt tot DBA (macar in titlu) si o sa-mi perfectionez mai bine SQL scripting language-u.
Deocamdata sunt in doua luni de proba si nu as vrea sa caut altceva din nou prin decembrie, deci imi doresc in primul rand sa-mi placa din ce in ce mai mult ce fac aici si in al doilea rand sa fiu deasemenea placut.
Ma gandesc ca intr-un an o sa invat destul de multe, sa capat experienta necesara, apoi sa pot sa-mi caut un job "The Job", deocamdata e criza mare si trebuie sa stim sa facem compromisuri, fie ele si la limita.


2 comentarii:

Anonim spunea...

hei alex,
imi place caietul tau. mai scrie!
M

default spunea...

O sa mai scriu, dar nu mai sunt asa multe subiecte si m-am cam obisnuit cu posturile lungi, astept sa mai adun informatii :)