vantul schimbarii

Am impresia ca am mai scris despre asta, dar na, schimbarile vin peste noi fie ca vrem fie ca nu vrem. Atunci cand vrem sunt mai dese, dar chiar daca nu le vrem tot facem schimbari ca doar nu suntem pietre. Eu de fel sunt mai speriat de necunoscut si nu prea agreez schimbarile, desi cineva mi-a zis odata ca e cel mai bine sa schimbam ca din asta traim si prin asta evoluam.

In fine, anul asta schimbarile m-au cam bulversat. Am schimbat modul de viata, am schimbat fetita (deocamdata cu nimic dar tot schimbare e), am schimbat pereti intre care locuiesc iar acum mai nou a trebuit sa schimb si jobul.
Majoritatea schimbarilor nu mi le-am dorit dar au trebuit sa fie facute.

Acum sunt in concediu pana peste doua saptamani cand o sa ma duc la noul job. Nici macar nu stiu ce o sa fac exact, cert este ca salariul e cam la fel, munca o sa fie mai multa, mediul corporate cu sefi multi sau cel putin multe aere de sef. Noua firma este negativ laudata pe internet si am asteptari foarte mici ceea ce poate e bine, voi fi impresionat mai usor.

Alte chestii notabile nu prea am mai facut cu exceptia unei mici evadari in Piatra Craiului cu inca 3 insi, un cort, niste multa bautura tigari si alte tigari..
Citeste in continuare...

So fucked-up

A venit si Toamna, anotimpul care-mi place cel mai mult. Cred ca din cauza ca imi place linistea sau o fi doar ca sunt nascut in el. Chiar daca bate vantul sau ploua este de departe cel mai linistit anotimp, pentru ca oamenii stau si se uita pe fereastra, dorm, se gandesc, concep copii, citesc...alte activitati pasive.
Nimeni nu se bucura ca a venit toamna.
Nimeni nu iese afara sa se bata cu bulgari, nimeni nu se plimba prin parc sa se uite dupa fustite sau sa miroasa mugurii florilor, nu fierbe nimeni pe la terase facand planuri de mers la mare in weekend. Este frig, bate vantul, e umezeala, namol, dar e liniste si asta imi place. Pe de alta parte mai vad toamna ca un anotimp al mortii.
Toamna mor iubirile de-o vara, mor frunzele, mor parintii, mor sperante, cam totul e o moarte. Asta e linistea suprema, absenta totului. Asta nu prea imi place, dar totusi ma bucura linistea usoara care mi-o da acest anotimp.
Am iar un puternic sentiment de singuratate, si faptul ca scriu asta la ora 18 si nu cum ar fi normal dupa 10-11 noaptea cand ai zice ca fuge mintea in colturi mai romantice ale gandirii, intareste chiar titlul.
Ca tot ziceam de frunze, stau si ele in vant pana se aseaza pe pamant.
Realitatea e aia care e si nu e deloc placuta.
In general imi invart existenta in jurul a doua chestii.
Serviciul care in maxim o luna se va termina oficial, ca neoficial e terminat de la inceputul verii. Imi pare rau, ca era ceva ce imi placea si nu simteam ca muncesc. Situatia mai nasoala e ca altceva este foarte greu de gasit.
Al doilea centru de rotatie nu mai e nici el tot de pe la inceputul verii.
Era ea.
Am reintalnit-o zilele/noptile trecute de vreo doua ori. A fost foare frumos, chiar paradoxal de frumos, pana in momentul in care am realizat ca eu eram strainul acolo. Cand cel cu care s-a facut rocada a venit neasteptat, psihic eu am sarit pe fereastra si fereastra nu era cum e in realitate la etajul 1, era mult mai sus. Trebuie neaparat sa gasesc o fereastra care sa nu o vad ca o cale de evadare, ci ca locul unde sa fumez tigarea de dupa. Totusi asta nu o exclude pe ea, ceea ce nici nu imi doresc.

Deci sunt un pic out of the game. Cred totusi ca o rezolvare a chestiei cu serviciul m-ar cam repune pe sine. Om traii si om vedea....chiar daca e toamna.
Citeste in continuare...